Avocat Specializat în Drept penal
Alegerea unui avocat penal poate fi una dintre cele mai importante decizii pe care le iei când te confrunți cu o acuzație penală sau când vrei să depui o plângere. În sistemul penal, fiecare cuvânt, fiecare document și fiecare termen contează, iar lipsa de experiență poate duce la consecințe grave – de la amenzi și cazier până la pedepse cu închisoarea.
Echipa noastră tratează fiecare dosar penal cu maxima seriozitate și implicare. Fie că ai nevoie de apărare într-un proces penal, vrei să depui o plângere penală sau să te constituie parte civilă, suntem alături de tine cu experiență, strategie, confidențialitate și determinare pentru a-ți proteja drepturile și libertatea.
Avocați în Drept Penal – Servicii la nivel național
Cabinetul nostru este recunoscut pentru experiența în domeniul dreptului penal, atât în apărarea persoanelor acuzate, cât și în asistarea victimelor infracțiunilor. Echipa noastră a reprezentat clienți în toate etapele procesului penal – de la cercetări penale și audieri, până la judecată și apel. Serviciile includ apărare în dosare penale, redactarea și depunerea plângerilor penale, constituire parte civilă, căi extraordinare de atac, proceduri speciale, măsuri preventive și asigurătorii, asistență juridică și reprezentare în fața instanțelor de toate gradele.
Ce înseamnă dreptul penal?
Dreptul penal reglementează infracțiunile și pedepsele aplicate celor care încalcă legea penală. Acest domeniu acoperă o gamă largă de situații, de la infracțiuni minore până la fapte grave care pot atrage pedepse severe. Principalele categorii de infracțiuni includ:
Legislația aplicabilă include Codul penal, Codul de procedură penală și alte legi speciale. Procesul penal se desfășoară în mai multe etape: cercetare penală (urmărire penală la Poliție sau Parchet), trimitere în judecată și judecata propriu-zisă.
Ce presupune asistența și reprezentarea pe care v-o oferim în materia dreptului penal
Oferim servicii juridice complete pentru toate aspectele procesului penal, inclusiv:
Procedura în dreptul românesc
În România, procesul penal se desfășoară în mai multe etape clare, fiecare cu reguli și termene specifice:
De ce să alegeți cabinetul nostru pentru drept penal
Beneficii pentru clienții noștri
întrebări Frecvente despre Dreptul Penal
De ce să alegeți cabinetul nostru pentru drept penal
Cu peste 20 de ani de experiență în dreptul penal, te reprezentăm în toate etapele procesului — de la cercetările preliminare și audieri, până la judecată și căile de atac. Misiunea noastră este să îți protejăm libertatea, drepturile și viitorul, oferindu-ți o apărare strategică și o reprezentare puternică în fața autorităților.
Un sfert de secol de experiențăîn următoarele domenii:

Drept medical

Drept civil

Drept penal

Drept comercial

administrativ şi fiscal

Dreptul muncii

Dreptul familiei

Drepturile Omului







